stailer

Pe perioada lockdown-ului cât am stat în casă, din plictiseală, eu și prietenul meu am început să încercăm lucruri noi. Spre exemplu, eu mi-am exersat talentul la pictură, ceea ce m-a făcut să cred că încă nu mi-am pierdut îndemânarea, am încercat noi rețete culinare pentru că ne place să bucătărim împreună, astfel că eu fac una dintre cele mai gustoase pâini cu cartofi, iar el a descoperit secretul unui steak de vită gustos și perfect.

Asta pentru că am avut timp suficient să exersăm și să ne punem imaginația în mișcare.

Pe perioada pandemiei, pentru că saloanele de beauty erau închise, l-am tuns tot eu, doar că, n-am avut același talent ca și la pictură și pâine, așa că s-a decis să își lase păr lung, mai exact tuns pe margini și o coadă în vârful capului. Mai știți acea fotografie cu sacul de gunoi care circula pe rețelele de socializare? Cred că știți la ce mă refer.

Cu Stailer am găsit un nou stilist

Părul a început să crească, iar după ce restricțiile s-au diminuat a realizat că totuși îi stă bine cu păr lung, doar că avea nevoie să meargă la un salon de beauty ca să se poată tundă pe margini.

Acea perioadă de lockdown a venit și cu o veste tristă pentru noi, stilistul prietenului meu de ani de zile, pe care îl cunoșteam și eu, a plecat dintre noi, făcând o complicație la plămâni, fapt pentru care, al meu prieten a fost nevoit să își caute alt stilist.

Fusese la 2 saloane însă a plecat destul de dezamăgit, el fiind o persoană destul de fixistă și pretențioasă, pentru că nu a primit serviciile cerute și nici măcar nu era tuns așa cum trebuia.

Eu între timp auzisem de o nouă platformă care a apărut pe piață, că te ajută să îți găsești unii dintre cei mai buni stiliști din zona ta, unde te poți programa online, foarte rapid și eficient și că este o platformă care oferă o gamă largă de servicii de calitate înaltă.

Așa că am intrat pe motorul de căutare și am scris vezi unde te poti tunde in Bucuresti, mi-a apărut din start platforma Stailer și l-am programat în mai puțin de 5 minute la un salon pe prietenul meu.

Nu i-am spus, decât după ce l-am programat și deși a fost sceptic la început, după ce a venit de la salon, a fost extrem de încântat. Și-a găsit prin intermediul platformei Stailer și evident prin intermediul meu, un stilist de calitate care cu siguranță nu va renunța la el prea curând. Dacă vrei mai multe detalii despre Stailer,  citeste si acest articol.

La cât de încântat a fost, m-am programat și eu la un salon, tot cu Stailer și mi-am schimbat culoarea la păr. Am primit servicii de calitate, am avut parte de un răsfăț și o relaxare din partea unor profesioniști cu experiență care au mers pe nevoile mele.

În plus, mi-am făcut și un cont cu Stailer, pentru a-mi fi mai ușor data viitoare când mă programez și mai ales că este o platformă gratuită, am zis de ce nu.

Pentru mai multe detalii accesează site-ul stailer.ro.

Date de contact:

support@stailer.ro

By admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.