Ai cautat de ceva timp un job potrivit cu studiile, experienta si aptitudinile tale si in sfarsit ai fost angajat in urma unui interviu si a unei mici probe data in aceeasi zi. De maine incepi munca, insa nu stii cum te vei descurca si cum vei face fata la prima zi de munca full-time din viata ta.
Exista unele mici sfaturi care pot fi urmate pentru a trece cu brio prin si de prima zi de munca. Acestea te vor ajuta sa ai parte de o zi reusita, dar de asemenea sa ai parte si de apreciere din partea colegilor si sefilor.
Cel mai important aspect legat de prima zi de lucru este acela de a fi cat mai punctuala posibil, adica punctuala. In special daca vrei sa faci o prima impresie buna, ar trebui sa ajungi la timp la birou, ba chiar cu ceva timp inainte, dar nu cu foarte mult, pentru ca vei risca sa pari disperata sa faci impresie buna. Mai tarziu poate exista posibilitatea sa intarzii un pic, insa acum nu este cazul, fiindca esti la inceput.
Tinuta pe care o vei adopta la birou este de asemenea esentiala cel putin in prima zi de munca, asadar ar trebui sa te imbraci cat mai corespunzator. Daca atunci cand ai fost la interviu ai observat cam cum erau imbracate celelalte fete/femeie de acolo? Daca da, atunci ar trebui sa te ghidezi dupa asta, in cel mai bun caz.
Daca esti ordonata in felul tau de a fi, si daca esti la fel si la birou, adica atunci cand vine vorba de munca, ar fi bine ca si locul unde stai la munca, adica biroul tau sa fie la fel de organizat, pentru a nu crea o impresie proasta sefilor tai.
Fiind la inceput, vei avea nevoie de ajutor, ba chiar ti se va acorda din prima, si ajutor si sfaturi legate de faptul cum ar trebui sa te organizezi si sa lucrezi si ce anume ar trebui sa faci si ce sa nu legat de sarcinile tale. Chiar daca nu ti se ofera ajutor, si totusi ai nevoie, nu ezita in a cere, insa este bine sa nu exagerezi pentru a nu deranja si a parea o impiedicata si o nestiutoare totala.